Un conflict sângeros s-a produs pe raza unei ferme de pe raza localității Faclia. În condiții încă neelucidate a izbucnit un scandal între doi ciobani, iar unul dintre ei a decedat.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 15.15, când polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au fost sesizați printr-un apel 112 că în zona canalului Dunăre – Marea Neagră pe raza localității Faclia a avut loc un conflict spontan între două persoane. Cele două persoane implicate în conflict ar fi angajați că ciobani la o ferma din zona menționată, in apropierea localității Făclia. Din primele cercetări a rezultat faptul că unul dintre bărbați l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect ascuțit
La fața locului a fost trimis un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța Tip B – asistent și ambulanțier, din substația Medgidia, care se afla cel mai aproape de locul solicitării, apoi a fost trimis pentru suport avansat și echipajul SMURD C de la Constanța. Cadrele medicale l-au găsit pe pacient în stop – cardio respirator și cu o hemoragie masivă. Au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră și jumătate, dar fără succes.
Suspectul a fost găsit la fața locului și urmează a fi audiat de către amchetatori.
Be the first to comment