Peste 2100 de unități de pe litoral au fost controlate în sezonul estival 2018 de către inspectorii Sanitar – Veterinari

Control la o unitate de alimentație publică

În perioada 25 iunie – 2 septembrie, în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018, echipe de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

Inspectorii A.N.S.V.S.A. au verificat 2122 de unități localizate în cele şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Controalele s-au desfășurat în:

  • 858 de restaurante,
  • 36 de pizzerii,
  • 225 de unităţi tip fast-food,
  • 69 de braserii, 154 de unităţi tip bufet,
  • 142 de baruri,
  • 7 cafe baruri,
  • 15 snack baruri,
  • 15 unități tip bistro,
  • 3 unități catering,
  • 28 de cantine din tabere școlare,
  • 8 pensiuni,
  • 341 de magazine alimentare,
  • 24 de cofetării/patiserii,
  • 112 laboratoare cofetărie patiserie,
  • 27 de rulote,
  • 11 unități comercializare produse congelate,
  • 16 tonete,
  • 8 depozite alimentare
  • 23 de supermarket-uri.

În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiţii necorespunzătoare a acestora, marcarea necorespunzătoare a ouălor, neanunțarea începerii activității supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 161 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 297.000 de lei.

Au fost emise două Ordonanţe de suspendare temporară a activităţii pentru un fast food și un depozit alimentar.
Activitatea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a personalului tehnic s-a axat, în principal, pe prevenția apariției riscului și a pericolelor privind siguranța alimentară.

Ca urmare a eforturilor depuse de către inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care au activat în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018 nu s-au înregistrat episoade de toxiinfecții alimentare care să pună în pericol sănătatea și viața publică.

Activitatea Comandamentului a fost realizată de inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, atât din cadrul D.S.V.S.A. Constanţa cât şi delegaţi ai altor D.S.V.S.A. judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*