FOTO VIDEO La Ovidiu se pregătesc viitorii campioni de Kaiac ai orașului. Primul concurs pentru juniori dă speranțe antrenorilor

Juniorii de la kaiac-canoe se pregătesc pentru marile competiții. FOTO CTnews.ro
Juniorii de la kaiac-canoe se pregătesc pentru marile competiții. FOTO CTnews.ro

Pe lacul Siutghiol, în zona Debarcader din Ovidiu, s-a dat startul în dimineața zilei de 25 august 2018 concursului de kaiac la juniorii clubului sportiv din oraș. 30 de copii, băieți și fete, echipați cu veste de salvare și înarmați cu padele pentru vâslit s-au urcat în ambarcațiuni și s-au îndreptat către linia de start.

A fost o competite plină de energie și adrenalină la care competitorii au fost încurajați frenetic de pe mal de colegi, prieteni și părinți. În barca de start, care a stat tot timpul pe apă în apropierea liniei de sosire, a fost antrenorul copiilor.

“Antrenez 30 de copii dornici ca să practice acest sport; sunt foarte receptivi, ascultători și pe zi ce trece vin tot mai mulți. Am început cu 15 copii, dar pe parcurs ne-am înmulțit. O ședință de antrenament durează cam două ore. Copiii se descurcă foarte bine: mă așteptam să se descurce mai greu, dar spre surprinderea mea, chiar prind repede și se decurcă bine. Cel mai mic are 7 ani, iar cel mai mare 18 ani, iar astăzi concurează pe categorii de vârstă”, spune Gabriel Vodă, antrenorul de kaiac canoe.

Secția de kaiac este ultima înființată în cadrul Clubului Sportiv din Ovidiu. Era de așteptat datorită poziționării orașului pe malul lacului Siutghiol, apele liniștite ale lacului pretându-se la tot felul de sporturi nautice. Primăria a încurajat înființarea secției de kaiac și a și finanțat cumpărarea câtorva ambarcațiuni.

“Secția este nou înființată, din iunie am avut o surpriză plăcută când s-au înscris 30 de copii, iar Primăria a venit în ajutorul nostru și ne-a completat cu un surplus de kaiace atât pentru dublu cât și pentru simplu, lucru pentru care îi mulțumim primarului George Scupra. Astăzi suntem la finalul sezonului și organizăm concursul de final care încununează eforturile lor făcute toată vara”, explică pentru Constanța NEWS Alina Moraru, președintele Clubului Sportiv Ovidiu.

Sezonul de antrenamente pe lacul Siutghiol a început în luna iunie, în prima săptămână din vacanța mare. Copiii nu fac antrenamente în timpul școlii; în plus nici nu au avut kaiacele necesare până ce primăria nu le-a cumpărat. Primăvara și toamna vremea nu este favorabilă pentru copiii care se antrenează la kaiac, însă cum a venit vremea caldă, micuții au început intens, cu trei antrenamente pe săptămână, câte două ore fiecare.

“Fac kaiac de două luni, am început din vacanța asta de vară și la început a fost puțin mai greu pentru că eram mai… cum să zic… mai nepriceput, dar acum, ușor-ușor am început să fiu mai bun și să vedem ce fac acum la concurs”, afirmă mândru Antonio Ardeleanu, un băiat vioi si plin de energie. Are si canal de Youtube și mulți subscriberi, dupa cum ne spune. “Să mă căutați acolo!” strigă înainte să fugă spre ambarcațiune.

“Eu fac kaiac doar de 3 zile și să știți că nu e greu, dar nici ușor. E cam pe la jumătate, așa, dar îmi place. Astăzi am concurat și am ieșit pe locul doi la simplu”, se laudă Sebi, un băiat de 11 ani.

Canotajul reprezintă o formă perfectă de a face sport, iar după ce te familiarizezi cu tehnica, te bucuri din plin de beneficii pentru sănătatea fizică și mentală. Canotajul este foarte bun pentru inimă și plămâni, pentru că antrenează fiecare grupă majoră de mușchi a corpului, iar acest lucru face că inima să pompeze mai mult sânge către țesuturi, furnizându-le energie și substanțe nutritive.

Părinții din Ovidiu au primit cu bucurie vestea înființării noii secții sportive a Clubului din oraș, iar pe unii i-am găsit pe malul lacului, încurajându-și copiii.

“A fost alegerea ei, am susținut-o și sperăm că o să-i placă în continuare și o să aibă multe șanse în ceea ce privește sportul acesta. Noi nu o influențăm – doar o susținem și o lăsăm să aleagă singură”, spune Ștefania, o mamă care a strigat aproape continuu la fetița ei care a trecut prima linia de sosire, la grupa ei de vârstă..

O oră și jumătate au vâslit copiii din Ovidiu la concursul de kaiac, iar la ora 10 câștigătorii și-au primit diplomele și premiile.

“Premiile de astăzi sunt o surpriză atât pentru copii cât și pentru părinți (pentru că am venit și în ajutorul părinților): sunt ghiozdane gata echipate cu caiete cu ustensile de scris, dar și cu dulciuri pentru micuți. Mulțumim pe această cale sponsorului care ne-a sprijinit în această competiție”, declară Alina Moraru, președintele Clubului Sportiv Ovidiu.

Ca o coincidență interesantă, exact în aceste zile la Montemor-o-Velho (Portugalia) se desfășoară Campionatul Mondial de kaiac – canoe, ediția 2018. Tot în această zi de 25 august echipajul României de kaiac 4 masculin participă la proba de 500 m viteză. Poate în câțiva ani, unul dintre vâslași va fi din Ovidiu. Pentru că performanța se începe de la vârste fragede.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*