Anchete ale autorităților constănțene după ce un cuplu și-a lăsat copilul încuiat în mașină, iar ei au plecat pe plajă

Mașină de poliție în stațiunea Mamaia. FOTO Cătălin Schipor

Autoritățile constănțene au intrat în alertă după ce un copil sugar a fost încuiat în mașină care a fost lăsată în soare, în timp ce ei au plecat la plajă. Situația a fost întâlnită în stațiunea Mamaia.

Mașina parcată în care se afla copilul a atras imediat atenția trecătorilor, care timp de o oră s-au învârtit în jurul ei, dar fără ca cineva să sune la 112 sau să ia vreo măsură. S-au mulțumit în a filma scena cu telefoanele mobile și să vocifereze în momentul în care cei doi părinți s-au întors de pe plajă.

„Polițiștii din cadrul IPJ Constanța s-au autosesizat cu privire la imaginile care au apărut în spațiul public, în care se vede un copil încuiat într-o mașină pe timpul zilei. În acest sens, polițiștii efectuează verificări pentru a-i identifica pe părinții acestuia în vederea lămuririi tuturor aspectelor care au condus la acest incident“, a declarat Ag. Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Situația este anchetată și de către Protecția Copilului Constanța.

„Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța s-a autosesizat în acest caz. Urmează să luăm legătura cu reprezentanții DGASPC Suceava, județ din care provine familia respectivă, ei fiind în măsură să deschidă o anchetă socială și să stabilească măsurile ce se impun având în vedere binele superior al copilului.

Pentru că nu este singurul caz cu care ne-am confruntat de-alungul timpului facem un apel către părinți să fie resposnsabili și să conștientizeze riscurile unor astfel de gesturi. Durează mai puțin de 15 minute ca un copil încuiat într-o mașină supraîncălzită să sufere leziuni la nivelul rinichilor și creierului, leziuni care să îi pună viața în pericol. Când temperatura corpului depășește 40 de grade Celsius, rând pe rând, organele noastre își încetinesc activitatea sau chiar o opresc iar pentru un copil de o vârstă atât de mică acest lucru poate fi fatal“, a precizat Oana Manoilă, purtătorul de cuvânt al instituției.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*