Muzica Militară a Forțelor Navale va susține, în perioada 5-15 august, numeroase concerte, dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române.
Prima reprezentație va avea loc duminică, 5 august, orele 18:30-19:30, în municipiul Galați (pe faleza Dunării, zona Elice), cel mai mare port fluvial și maritim al României, în care activitatea din domeniul naval are o tradiție îndelungată.
Concertele vor continua luni, 6 august, la Constanța (pe faleza din fața Comandamentului Flotei, orele 19.00-21.00), miercuri, 8 august, la Cernavoda (în Piațeta Centrului Civic, orele 17.00-19.00), joi, 9 august, la Tulcea (în Piața „Mircea cel Bătrân”, orele 17.00-19.00) și vineri, 10 august, în Stațiunea Mamaia (pe itinerariul Radio Constanța – Melody Club, orele 18.00-20.00).
Vizitatorii care se vor afla sâmbătă, 11 august, în intervalul orar 09.00-14.00, în Portul Militar Constanța, vor putea asista și la un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale. În după-amiaza aceleiași zile, formația muzicală a Marinei Militare va susține un mini-recital în deschiderea Târgului de Carte „Gaudeamus” (la sediul Radio Constanța/Radio Vacanța din Mamaia, orele 17.00-18.00).
Duminică, 12 august (orele 15.00-18.00), seria concertelor susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale continuă în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău/foișor/zona debarcader) din București.
Evenimentele, organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, se vor încheia miercuri, 15 august, la Constanța, cu un concert susținut de formația muzicală a marinarilor militari, între orele 20.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei și cu retragerea cu torțe pe itinerariul Str. Termele Romane (Poarta 1) – Str. Remus Opreanu (Farul Genovez) – Str. Mircea cel Bătrân – Bd. Tomis – Str. Remus Opreanu (Farul Genovez).
Be the first to comment