FOTO VIDEO RAJA a intervenit pentru limitarea efectelor inundațiilor din urma ploilor abundente

Ploile abundente au inundat mai multe șosele din Constanța. FOTO CTnews.ro

Ploile care au căzut în cursul zilei de 29 iulie, într-un interval scurt de timp, au condus la acumularea unor cantități însemnate de apă pe străzile din municipiul Constanța, depășind în unele zone debitele de preluare ale sistemului de canalizare.

În timpul ploilor și până la ora 17.00, la Dispeceratul RAJA s-au înregistrat 38 de reclamații, cele mai multe venind din stațiunea Mamaia, zona Mamaia Nord și cartierele Coiciu, Faleză Nord, Km 5, b-dul Soveja și b-dul Mamaia – Delfinariu, dar și zona Centrală a orașului.

„În prezent sunt constituite 9 echipe de intervenţie la nivelul municipiului Constanța, dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care acționează pentru remedierea tuturor solicitărilor primite la dispeceratul societății, dar și pentru degajarea carosabilului în zonele predispuse la inundații: Dacia, Delfinariu, Bd. Ferdinand, Aurel Vlaicu, asigurând permanența în toată această perioadă“, au transmis reprezentanții RAJA.

Aceștia fac un apel către toți abonații care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numărul de telefon 0241.924.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*