Din primele informații se pare că este vorba de un impact între un TIR, o autoutilitară și un autoturism, rezultând mai multe victime.
Știre în curs de actualizare
UPDATE:
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, la data de 20 iulie, ora 10.10, un tânăr, de 26 de ani, din localitatea Mereni, a condus un autoturism marca Opel, pe DN 38, în afara localității Moviliţa, dinspre Moviliţa către Techirghiol. Ajungând la km 7+200m, din cauza neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune faţă spate cu autoturismul marca Ford, care se deplasa pe același sens de mers, acesta fiind proiectat în autoutilitara marca Scania, care tracta o semiremorca, condusă de un bărbat de 49 de ani.
A rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului din auto marca opel, precum și a 3 pasageri care se aflau în autoturismul Ford.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cu prilejul celei de-a XIX-a ediții a Nopții Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, 13 mai, în numeroase instituții culturale din țară, atât muzee, cât și alte entități culturale și studiouri creative, Consiliul Județean Constanța, […]
Autoritățile constănțene au decis uciderea a mai multor mistreți după ce în urmă cu o săptămână au fost găsite prin păduri mai multe specimene moarte. Analizele de laborator au scos la iveală faptul că erau […]
Panică în Spitalul Județean Constanța, după ce alarma de incendiu s-a declanșat după activarea unuia dintre senzorii de incendiu, iar întreg personalul și pacienții aflați în Unitatea Primire Urgențe au fost evacuați. La apelul personalului […]
Be the first to comment