Sediul Autorității Navale Române (ANR). FOTO Adrian Boioglu
Conducerea Autorității Navale Române implementează un număr unic, de tip Tel Verde, pentru sesizarea problemelor care țin de siguranța navigației.
Directorul ANR, Liviu Aurelian Cazan a explicat că acest număr de telefon va fi transmis tuturor operatorilor din porturi, dar și navelor în așa fel încât oricine să poată să anunțe tot ceea ce ține de securitatea navelor.
Numărul va fi comunicat după semnarea contractului, dar nu mai târziu de sfrșitul lunii ianuarie 2016.
Convorbirile care sunt făcute pe acest număr de telefon vor fi înregistrate pe un server. Totodată, directorul general al ANR va fi notificat printr-un SMS când se primește un mesaj, iar biroul de Secretariat și Relații Publice va împărții apelurile pe categoria “Urgențe” sau simple “Sesizări”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ziua NATO în România va fi marcată duminică, 3 aprilie, de către marinarii militari români la bordul navelor militare din porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, precum și în toate unitățile din Forțele Navale […]
Anul acesta, pe 3 aprilie, se împlinesc 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și unul dintre proiectele prin care Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța celebrează acest moment îl constituie o activitate de plantare […]
Vizitatorii din extrasezon au parte de prețuri speciale în această perioadă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. De la 1 octombrie poți să vezi delfinii, păsările exotice și toate animalele sălbatice care își au […]
Be the first to comment