Un grav accident rutier s-a produs duminică în jurul orei 11.00, în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. În condiții care încă nu au fost încă stabilite, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Imediat după producerea accidentului, martorii din trafic au oprit și au intervenit. Au scos din mașina răsturnată în afara părții carosabile victimele – trei copii și un adult, apoi au repus mașina pe roți. La fața locului au fost trimise trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, precum și elicopterul SMURD.
UPDATE
“În jurul orei 10:35, o femeie, în vârstă de 44 de ani, a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Constanța către localitatea Mihai Viteazu și, ajungând la km 249+200m, intr-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se în afara părții carosabile, către stânga. A rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, precum și a 3 pasagere, cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța
Un autoturism s-a răsturnat în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. FOTO SAJ Constanța
Circulația a fost restricționată în urma accidentului rutier. FOTO IPJ Constanța
Un autoturism s-a răsturnat în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. FOTO SAJ Constanța
Circulația a fost restricționată în urma accidentului rutier. FOTO CTnews.ro
Un autoturism s-a răsturnat în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. FOTO SAJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Având în vedere că acordurile de înfrățire, asocierile și alte forme de parteneriate la nivel regional sau al comunităților locale constituie o prioritate în contextul integrării în Uniunea Europeană, în urmă întâlnirilor și discuțiilor avute, […]
Din această săptămână, în municipiul Constanța, deșeurile reziduale și reciclabile se colectează între orele 22.00 – 06.00, iar Primăria Constanța anunță că persoanele care blochează accesul către platformele de colectare a gunoiului riscă amenzi de […]
Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 17 mai 2017, pe strada Pescarilor din cartierul Faleza Nord, RAJA Constanta intrerupe furnizarea de apa in intervalul orar 9,00-11,30. Sunt afectati consumatorii din blocurile BM1, BM2, BM3, BM4, […]
Be the first to comment