Neatenția în conducere pe timp de noapte face victime

Mașinile au ajuns pe câmp în urma accidentului. FOTO Ambulanța Constanța
Mașinile au ajuns pe câmp în urma accidentului. FOTO Ambulanța Constanța

Două accidente rutiere au avut loc în această dimineață la Valu lui Traian, respectiv în comuna Crucea.

Primul eveniment s-a petrecut la ora 6.20. Un bărbat de 72 ani conducea un Opel către Constanța. Din cauza neatenției el a intrat cu mașina în spatele unui autoturism Matiz. Impactul a fost atât de puternic încât ambele autoturisme au părăsit drumul și s-au răsturnat pe câmp.

Medicii de la Serviciul de Ambulanță Constanța au preluat trei victime. Una dintre ele suferise un traumatism de coloana, a doua avea un traumatism la umăr și a treia a suferit un traumatism cranian.

Nici nu s-a încheiat bine această intervenție că medicii au primit un alt apel. De această dată la Crucea, un bărbat de 36 ani a pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens unde a lovit o mașină care circula regulamentar. Șoferul celui de-al doilea autoturism a ajuns la spital, dar oamenii legii spun că acesta nu a suferit traumatisme care să-i pună viața în pericol.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*