Ziua de 1 iunie a fost una în care mulți părinți, bunici și copii au ales să meargă la Delfinariu Constanța. Spectacolele s-au ținut cu sala plină, fiind înregistrați peste 5.000 de vizitatori.
Chiar dacă a fost o zi cu tarife normale la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, constănțenii au arătat că încă sunt amatori de frumos și dornici să vadă delfinii, leii de mare și celelalte animale de aici, timpul liber fiind problema lor. Faptul că au fost liberi de 1 iunie, de Ziua Copilului, mulți părinți au putut să meargă împreună cu cei mici la spectacolele delfinilor. Potrivit conducerii Delfinariului, pe 1 iunie s-au înregistrat 5.030 de spectatori, capacitatea sălii fiind de 1.350 de locuri.
Programul la Delfinariu este de luni până duminică, de la orele 11:00, 14:00 și 17:00, iar tarifele sunt următoarele:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Vești bune pentru turiștii care vor să vadă atracțiile locale din Constanța. Complexul Muzeal de Științele Naturii ar putea implementa plata cu cardul. După inaugurarea noului Delfinariu, instituția a fost luată cu asalt de vizitatori. […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța marchează evenimentul “Noaptea Muzeelor”, care are loc pe data de 18 mai. Cu acest prilej vor fi oferite demonstrații gratuite la Delfinariu, Planetariu și Acvariu. Astfel, la Delfinariu […]
Dacă anul 2017 a fost anul Delfinariului, numit așa prin prisma succesului pe care l-a avut, anul 2018 ar trebui să fie al Microrezervației Naturale din curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Așa sună […]
Be the first to comment