Un individ care s-a urcat beat la volan a scăpat mașina de sub control și a părăsit carosabilul. Din fericire, nu a lovit nici un pieton, însă s-a oprit într-un bloc și a fost nevoie de intervenția descarcerării pentru a-l scoate din resturile mașinii.
Cu o alcoolemie la care unele persoane sunt în prag de comă alcoolică, un individ s-a urcat la volanul mașinii și a plecat la plimbare prin Constanța. Numai că la un moment dat a pierdut controlul mașinii.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, șoferul în vârstă de 54 de ani a condus un autoturism dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre supermarketul Lidl. La un moment dat, acesta a pierdut controlul direcției de mers către dreapta, intrând în coliziune cu un imobil.
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Ambulanței, pompierilor de la SMURD și poliției rutiere. Aceștia din urmă au constatat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, testarea cu etliotestul indicând 1,06 g/l alcool pur în aerul respirat.
După ce a fost scos dintre resturile mașinii de către pompieri, șoferul a fost preluat de echipajul medical și transportat la Spitalul Județean Constanța, conștient, cu un traumatism cranio cerebral. Pe numele său a fost deschis dosar de cercetare penală.
Pentru salvarea șoferul a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare. FOTO IPJ Constanța
Pentru salvarea șoferul a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare. FOTO IPJ Constanța
Pentru salvarea șoferul a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare. FOTO IPJ Constanța
La fața locului au fost trimise echipaje ale poliției, ambulanței și pompierilor. FOTO ISU Dobrogea
Mașina scăpată de sub control s-a oprit într-un bloc. FOTO IPJ Constanța
Pentru salvarea șoferul a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare. FOTO IPJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta dimineata pe conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanta, societatea RAJA S.A. Constanţa a blocat astăzi, 11 iulie 2016 – in intervalul 06,30 […]
133 de studenți și elevi militari vor depune Jurământul Militar vineri, 21 octombrie, de la ora 10.00, în cadrul unei festivități comune organizate de Academia Navală și Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. […]
Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat verificări pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța, în zona Zodiac, ca urmare a unor petiții cu privire la afectarea rădăcinilor teilor de pe fâșiile plantate de-a lungul […]
Be the first to comment