În perioada 26-28 mai a.c., Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa, a lansat campania de informare şi prevenire „Vacanţă în siguranţă!” 2018. Campania se derulează pe timpul sezonului estival, în Năvodari, Mamaia şi Vama Veche şi are ca scop conştientizarea turiştilor cu privire la faptele antisociale care le pot afecta siguranţa.
Pentru un plus de siguranţă şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, jandarmii constănţeni recomandă cetăţenilor următoarele:
- să acorde o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate;
- să nu lase bunuri de valoare, în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme;
- să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi;
- să închidă autoturismele şi să le parcheze în locuri special amenajate şi iluminate corespunzător;
- acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.);
- să solicite sprijinul Jandarmeriei sau Poliţiei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea celei mai apropiate patrule, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.
Be the first to comment