FOTO VIDEO Sam, Inuk şi Kali, leii de mare californieni de la Delfinariul Constanța, s-au prezentat publicului

Leii de mare de la Delfinariul Constanța în spectacol. Foto Cătălin SCHIPOR

SAM, INUK şi KALI au ținut primul spectacol, sau mai bine zis, prima lecție despre specia lor și mediul înconjurător, în fața unui public numeros. 

Leii de mare californieni sunt mai blânzi față de alte specii cunoscute și prezente în delfinarii. Delfinariul din Constanța a mai avut lei de mare cu câțiva ani în urmă, însă erau lei de mare de Patagonia, o specie care trăiește pe niște coaste puțin populate, iar comportamentul lor era pe măsură, adică mai timizi și mai reticenți față de vizitatori.

SAM, INUK şi KALI i-au ajutat pe toți cei prezenți, atât copii cât și adulți, să înțeleagă diferențele dintre ei – leii de mare și focile. Le-au arătat părțile corpului, le-au arătat cum înoată și cum rudele lor din libertate sar atunci când sunt în căutarea prăzii sau să scape de atacatori.

De asemenea, cele două dresoare, Anca și Ingrid, ajutate de INUK și KALI, le-au arătat spectatorilor că nu este bine să se arunce resturi în apă, acestea fiind strânse Inuk și duse la coșul de gunoi.

Cei trei lei de mare pot fi văzuți în fiecare zi, programul fiind de la ora 12.00, 14.00 și 16.00, iar delfini de la ora 11:00, 15:00 și 19:00

Prețul de intrare la reprezentanțiile leilor de mare este:

  • 24 lei pentru adulți
  • 10 lei pentru copii
  • 6 lei pentru elevi

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*