Situația dezastruoasă în care un oraș întreg a stat fără apă caldă și căldură într-o zi geroasă l-a supărat atât de tare pe primarul interimar Decebal Făgădău, încât acesta a sesizat Ministerul Energiei în legătură cu activitatea defectuoasă a Electrocentrale Constanța S.A.
Într-o scrisoare transmisă astăzi Guvernului, Făgădău solicită o analiză rapidă și judicioasă a activității CET din perspectiva lipsei de responsabilitate socială. Primarul interimar spune că Electrocentrale Constanța S.A. trebuia să facă lucrările de verificare și să monitorizeze permanent instalațiile. Cu toate acestea, pe 29 decembrie, în prima zi cu temperaturi negative a sezonului rece apa caldă și căldura au fost oprite între orele 8 și 17.00. Cel puțin acesta era anunțul companiei, dar constănțenii au văzut calorifere calde abia la ora 3 a dimineții.
Decebal Făgădău spune că oamenii din oraș și-au plătit la timp facturile, iar din bugetul local s-au asigurat avansuri fără precedent pentru ca astfel de situații să fie prevenite.
Primarul susține că a fost în contact permanent cu oamenii de la RADET Constanța, dar cei de la Electrocentrale Constanța nu au mai răspuns apelurilor.
“Este inacceptabil ca întreg orașul să stea în frig pentru că cineva nu și-a făcut treaba! Totodată, este insultătoare pentru constănțeni lipsa totală de comunicare din partea CET Palas.
Solicit conducerii CET Palas să prezinte de urgență scuze constănțenilor și să ia toate măsurile pentru ca asemenea situații să nu se mai repete!
Îmi cer scuze tuturor celor ce și-au petrecut aproape o zi în frig și îi asigur că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a avea căldură în case”, a transmis Decebal Făgădău.
suntem in septembrie 29.09.2028,,,,,nu in 29 decembrie,,,,asa cum ati specificat in acest anunt
Articolul este din 2015.