Arhiepiscopia Tomisului organizează o donare de sânge în Parohia Topraisar și un concert caritabil la parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina”

Arhiepiscopia Tomisului organizează o donare de sânge și un spectacol caritabil

Arhiepiscopia Tomisului este alături de bolnavii care au nevoie de sânge.

În acest sens, în sala de mese a parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Topraisar a fost amenajat un spațiu pentru recoltare de sânge. Duminică, 13 mai, începând cu ora 8.00, locuitorii din Topraisar și din împrejurimi, care vor să-i ajute pe semenii aflați pe patul de suferință, sunt așteptați aici de către o echipă medicală a Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța pentru a recolta sânge celor ce vor să doneze.

Donatorii trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.

Duminică, 13 mai, începând cu ora 19.00, constănțenii sunt invitați la concertul extraordinar de folclor și muzică patriotică în interpretare coral-instrumentală „Noi suntem ai României”. Acesta este susținut de către Corala bărbătească „Armonia” (dirijată de către Arhid. Ion Iulian Dumitru) și de către Orchestra folclorică Muzica „Divertis”. Evenimentul se va desfășura în parcul Tăbăcărie, lângă biserica „Sf. M. Mc. Mina”.

Orchestrația va fi asigurată de către Valeriu Cașcaval și Ion Croitoru, iar conducătorul artistic va fi Anton Slavici. În deschidere, fiica parohiei, Florentina Gârțu, va susține un program autentic de muzica armânească.

Concertul este unul caritabil, fondurile strânse vor fi donate fraților Dascălu (Cristian, Andrei, Tudor, Amelia, Luca şi Marta), copii premianți, rămaşi orfani de tată (2012), și de mamă, în doua zi de Paști (2018). Copiii au rezultate foarte bune la învățătură și sunt sportivi de performanță.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*