Echipele de politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale.
Într-o singură zi, lucrătorii instituției au aplicat 212 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 60.270 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare. Dintre acestea, în domeniul circulației pe drumurile publice au fost înregistrate 153 de abateri contravenționale – ponderea cea mai mare a fost pentru opririle și staţionările neregulamentar de pe principalele artere și bulevarde din municipiul Constanța, valoarea acestora fiind de 21.585 lei.
Pentru încălcarea prevederilor disciplinei în construcții și afișajului stradal, protecției mediului și activitătii comerciale au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.300 lei. În domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate 37 de abateri, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 7.800 lei,
Be the first to comment