Weekend-ul 4 – 6 mai este unul aglomerat pentru mai marele Arhiepiscopiei Tomisului, IPS Teodosie.
Sâmbătă, 5 mai, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia pe 4 mai, de la ora 16.00, Taina Sf. Maslu la troiţa din cadrul așezământului medical din Cogealac, ridicată pe locul unde va fi construită o capelă.
Sâmbătă, 5 mai, de la ora 7.30, Ierarhul Tomisului, împreună cu PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, și PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va oficia slujba de sfințire mare a bisericii cu hramul „Sf. Apostol și Evanghelist Luca” din comuna Horia, jud. Constanța, urmată de Sf. Liturghie. La sfârșitul slujbei credincioșii pot trece spre a se închina prin Sfântul Altar.
Biserica parohiei este ctitorită de către credincioșii Sava Dumitrel și Ionela și este construită în curtea vechiului paraclis, ridicat în anul 1902.
Duminică, 6 mai, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea „Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou” din comuna Târgușor, jud. Constanța (lângă Peștera Liliecilor). Totodată, IPS Teodosie va sfinți catapeteasma paraclisului închinat Sf. Cuv. Evghenia și Sf. Irina Hrisovalantu.
Be the first to comment