Constănțenii sunt invitați să se alăture campaniei de responsabilizare civică față de mediul înconjurător din oraș – „Curățăm Constanța noastră“. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania se desfășoară pe parcursul lunii aprilie și are ca scop înfrumusețarea străzilor, cartierelor, parcurilor și plajelor din municipiul Constanța.
Primăria municipiului Constanța este și în acest an direct implicată în această acțiune, alături de numeroase instituții de stat sau private, societăți comerciale, asociații de proprietari, cluburi sportive, etc., care și-au anunțat deja participarea. Toții voluntarii care se vor alătura campaniei vor primi echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității.
Pe parcursul lunii aprilie, în paralel cu acţiunile de voluntariat se vor executa lucrări de: cosit, curățat teren de frunze și crengi, spălat, vidanjat; dezinsecție, dezinfecție, deratizare, zugrăvit, chituit, vopsit, salubrizare, măturat alei, curățat trandafiri, tuns garduri vii, reparații carosabil și trotuare.
Vă așteptăm alături de noi pentru că, plecând de la gesturile mici și continuând cu responsabilizarea fiecărui constănțean, doar împreună putem avea orașul pe care ni-l dorim: curat, civilizat, modern, european.
Be the first to comment