Peste 400 de sancțiuni au fost aplicate de către polițiștii locali împreună cu reprezentanții RATC Constanța în urma controalelor efectuate în mijloacele de transport în comun în perioada 26-30 martie. Oamenii legii au dat și peste persoane recalcitrante, dar care au fost calmate cu amenzi calmogene.
Astfel, polițiștii locali au aplicat în total 414 sancțiuni contravenționale în valoare de 41.850 lei, persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil ori celor care produceau disconfort călătorilor. Un caz mai deosebit cu care s-a confruntat o echipă comună de control a fost înregistrat în seara de 29 martie, ora 18.35, pe linia 5-40. O persoana de sex masculin, a refuzat să se legitimeze și a tulburat liniștea călătorilor, devenind agresiv. Bărbatul nu s-a conformat măsurilor dispuse de către polițiștii locali, continuând să fie agresiv, fapt pentru care aceștia au recurs la folosirea forței și coborârea acestuia din autobuz.
Pentru faptele sale a fost sancționat contravențional cu amendă de 600 lei.
„Recomandăm persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun să respecte dispozițiile polițiștilor locali, să se legitimeze sau să furnizeze date corecte, care să ducă la identificare pentru a nu se ajunge la situații similare“ au precizat reprezentanții DGPL Constanța.
Be the first to comment