În cursul zilei de marţi, 13 martie, în jurul orei 20.00, subofiţerul aflat în serviciul de pază şi protecţie la Judecătoria Constanţa a observat în zona adiacentă o fetiţă dezorientată care plângea, părând că se rătăcise.
Imediat jandarmul a intrat în alertă. A început să întrebe trecătorii îl cunosc pe copil, sau dacă l-au văzut însoțit de vre-un adult, dar răspunsul a fost negativ. Atunci, subofiţerul a solicitat sprijinul unui echipaj mobil, care s-a deplasat imediat la faţa locului. În urma discuţiilor cu fetiţa, jandarmii au aflat că aceasta are 7 ani, are domiciliul în cartierul Km 4-5. În timp ce se juca în zona unde locuieşte, a urcat într-un autobuz de transport în comun, ajungând în zona instanţelor.
Ulterior, oamenii legii au condus-o pe micuţă la domiciliu şi au încredinţat-o bunicii.
Jandarmii le recomandă părinţilor să nu-și lase copiii fără supraveghere și să le explice cum să procedeze în cazul în care se rătăcesc.
Be the first to comment