În data de 23 februarie, polițiștii Secției 1 au fost sesizați de o tânără de 27 de ani că în urma unei discuții în contradictoriu cu fostul iubit, acesta a amenințat-o și i-a avariat mașina. Suspectul a fost identificat și reținut de către polițiști.
Mai exact, individul a tras de ștergătoarele mașinii și le-a rupt. Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare. În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție au identificat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Constanța, bănuit de comiterea faptelor. Oamenii legii l-au reținut inițial pe bărbatul în cauză, pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri corespunzătoare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii vamali au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din S.U.A., 792 de sticle care conţineau băuturi alcoolice, ce urmau să fie […]
Elemente ale patrimoniului municipal, fântânile arteziene sunt un simbol al urbanismului și civilizației, oferind zonei în care sunt amplasate un aspect estetic și relaxant. Cu design impunător sau minimalist, cu o istorie bogată sau moderne, […]
Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul zilei de 7 iunie la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Seimeni, din orașul Cernavodă, RAJA SA a fost nevoită să […]
Be the first to comment