Un bărbat din Cumpăna s-a sinucis tăindu-și gâtul și venele de la o mână

Cercetare la locul crimei
Polițiștii au demarat cercetarea la fața locului. FOTO cu rol ilustrativ.

Un bărbat de 41 de ani a fost găsit decedat în noaptea de duminică spre luni, într-o baltă de sânge. Moartea suspectă a fost depistată chiar de către mama victimei.

Descoperirea a fost făcută în jurul orei 3.45, în data de 12 februarie, în imobilul de pe strada Berzei din Cumpăna, la numărul 18. Echipajul Serviciului de Ambulanță ajuns la fața locului au găsit victima, un bărbat de 41 de ani într-o baltă de sânge, acesta provenind de la mai multe plăgi la nivelul corpului. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind declarat decedat.

Polițiștii criminaliști și procurorii au efectuat cercetări la fața locului și potrivit unor surse judiciare, indiciile duc spre sinucidere. Mai exact, victima, caracterizată ca o persoană introvertită, prezenta o rană la nivelul gâtului și una mai profundă la antebrațul stâng. Cadavrul a fost transportat la morgă, urmând ca în urma necropsiei să se stabilească cu exactitate cauzele morții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*