Constănțenii au fost martori unui eveniment pe raza municipiului Constanța despre care credeau că nu este posibil: polițiștii locali au scos din trafic mai multe căruțe, iar atelajele au fost indisponibilizate.
Căruțele în traficul rutier sunt un real pericol pentru circulație. Constănțenii se plâng de ani de zile de atelajele pe care le poți întâlni peste tot în oraș, încălcând toate regulile de circulație posibile, existând mereu pericolul producerii unor tragedii rutiere. Tot de ani de zile, autoritățile au ridicat din umeri și au susținut aceiași variantă: în afară de amenzi ce rămân neplătite, nu au ce să le facă. Numai că o lege intrată în vigoare din 1991 are și o prevedere care permite totuși să se sancționeze drastic căruțașii.
Drept urmare, pe baza acestei legi, în cursul zilei de 9 februarie, polițiștii locali cu atribuții în domeniu circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au desfășurat activități de prevenire și control care au avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală, care nu respecta prevederile legale privind accesul și deplasarea acestora pe raza municipiului Constanța.
Pana la ora 11.00 au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale și ridicate 4 atelaje în vederea imobilizării acestora într-un spațiu special amenajat al administrației publice locale. Potrivit reprezentanților Poliției Locale Constanța, activitatea pe linia rutiera face parte dintr o campanie care se va derula în mod prioritar și zilnic.
Be the first to comment