Consilierii locali din Medgidia au fost convocați joi, 25 ianuarie în ședință extraordinară pentru a vota proiectul de hotărâre privind ,,trecerea unor imobile din domeniul public al UAT Medgidia și administrarea Consiliului Local Medgidia în domeniul public al Județului Constanța și în administrarea Consiliului Județean Constanța”, inițiatorul acestuia fiind primarul Valentin Vrabie.
Astfel, imobilul teren în suprafață de 4950 mp situat în str. Progresului FN va fi pus la dispoziție în scopul construirii a două case tip familial iar imobilul din strada Theodor Aman, nr. 44 –lot 2, în scopul înființării unui centru de zi de recuperare. Acestea sunt destinate copiilor care provin din centrele de plasament care urmează să fie închise. Proiectul a fost aprobat în unanimitate de către consilierii prezenți în sală.
Casele și centrul vor fi realizate în cadrul procesului de dezinstituționalizare a copiilor aflați în centre de plasament pentru asigurarea tranziției îngrijirii acestora în comunitate prin procesul POR – Axa prioritară 8, Obiectivul Specific 8.3 – Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale Operațiunea C grup vulnerabil: copii.
Be the first to comment