La Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, miercuri 24 ianuarie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 8.00 Sfânta Liturghie, iar de la ora 10.00 slujba Te Deum-ului în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor. Slujba de Te Deum se va oficia și la bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului. După slujbă, clopotele vor fi trase timp de un minut, în cinstea făuritorilor Unirii Principatelor.
Tot la Catedrală, la ora 10.30, vor fi premiate cele mai bune lucrări participante la concursul „Dobrogea, înainte și după 1878”. La cele trei secțiuni (fotografie, desen și eseu) au participat 80 de elevi din 15 școli.
Concursul s-a desfășurat pe durata semestrului I al anului școlar și este inclus în proiectul educațional „România în sărbătoare”, fiind organizat de către Departamentul Cultural-Educațional al Arhiepiscopiei Tomisului, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Constanța, și Asociația „Casa Mării Negre”.
Începând cu ora 11.00, în Biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului se va desfășura evenimentul-conferință „Unitatea națională – bază a demnității naționale”.
Conferința va avea tema „Unirea de la 1859 – temei al Marii Uniri din 1918” și va fi susținută de către: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, trei studente ale Facultății de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Didactică (Doinița Catrangiu, Elisabeta Chiriac, Cristina Oprea) și lect. univ. dr. Carmen Ciornea, cadru didactic asociat al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius”.
Programul mai conține un recital de poezie susținut de către membrii Cercului teatral din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Dionisie Exiguul” (versuri semnate de către poeții Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Grigore Vieru) și momente muzicale patriotice interpretate de către Grupul vocal „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”, dirijor arhid. prof. Adrian Clinciu.
Evenimentul este circumscris Anului omagial al unității de credință și de neam din cadrul BOR și este organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius”, Constanța, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul”, Constanța, și radio „Dobrogea”.
Sărbătoarea Sfântului Bretanion în Arhiepiscopia Tomisului
Joi, 25 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului. Începând cu ora 8.30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şi Bretanion”, de lângă localitatea 23 August, care-și serbează unul dintre hramuri.
Sfântul Ierarh Bretanion, Episcop de Tomis
Născut în Capadocia, posibil ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, Bretanion (Vretanion) a fost numit episcop al Tomisului în jurul anului 360. Dintr-o mărturie a istoricului bisericesc Sozomen se cunoaşte un episod din care reiese bărbăţia şi înţelepciunea sa.
Astfel, împăratul Valens, care era un aprig susţinător al ereziei ariene, a venit la Tomis după încheierea unei campanii războinice împotriva goţilor (369) şi, intrând în catedrala episcopală, a încercat să-l înduplece pe episcop să îmbrăţişeze credinţa arienilor prin participarea la Sfintele Taine alături de credincioşii arieni. Episcopul a refuzat, invocând hotărârile Sinodului I ecumenic de la Niceea (325), care condamnase arianismul, şi a părăsit biserica episcopală, mutându-se într-o altă biserică, împreună cu credincioșii ortodocşi. Faptul că s-a mutat dintr-un lăcaş de cult în altul denotă răspândirea creștinismului și faptul că, la Tomis, existau cel puțin două edificii de cult creștine.
Împăratul Valens s-a supărat pe episcop şi a poruncit să fie trimis în exil, dar, la scurt timp, l-a reașezat în scaunul episcopal de teama unei iminente răscoale a credincioșilor.
A avut un rol important și în redactarea şi trimiterea documentelor cu privire la transferarea moaştelor Sfântului Sava Gotul în Cappadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare.
Sf. Bretanion a condus Biserica Tomisului până aproape de anul 381, când s-a mutat la Domnul, în ziua de 25 ianuarie.
Chipul sfântului este pictat în catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Be the first to comment