Lucrătorii Poliției Locale Cumpănă cu sprijinul Poliției Naționale au organizat și efectuat în dimineața de 15 ianuarie, o acțiune de supraveghere și control a traficului rutier pe sectorul de drum, șoseaua Constanței și DN 39E.
Accentul a fost pus pe verificarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală. Au fost identificați trei astfel de participanți la trafic, încălcând prevedirile HCL Nr 152 din 26. 10. 2016, fiind surprinși circulând cu astfel de vehicule în afară programului stabilit prin hotărâre. Aceștia au fost amendați cu 800 lei și s-a trecut la măsură confiscării atelajelor. Reprezentanții Primăriei Cumpăna au precizat că astfel de acțiuni vor fi organizate periodic în vederea asigurării unui climat de siguranță tuturor participanților la trafic.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Arhiepiscopia Tomisului, prin purtătorul său de cuvânt, preotul Eugen Tănăsescu susține că Parohia Bugeac vizată de o executare silită pentru suma de 423.785 de lei nu este datoare. De asemenea, Arhiepiscopia consideră că nu are […]
În data de 28 februarie a fiecărui an, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile. În anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr. 468″, a aprobat Regulamentul Apărării Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate […]
În conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, UAT Comuna Deleni, cu sediul social in Localitatea Deleni, Strada Şcolii, nr. 103, Cod poştal 907110, Judetul Constanta, CUI: 7015203, telefon: 0241/854.621, […]
Be the first to comment