Un autoturism Logan a luat foc sâmbătă dimineață în jurul orei 7.00, mașina fiind parcată pe un trotuar, aproape de intersecția străzilor Valea Albă cu Mugurului.
La locul incendiului au fost trimise 2 autospecialele de la Detașamentul Port a ISU Dobrogea. Când au ajuns pompierii la fața locului au constatat că autoturismul era parcat pe stradă, lângă gard, gardul fiind la rândul său aproape de casa. Incendiul a fost limitat sa nu se mai extindă, dar chiar și așa a ars un autoturism în totalitate, ușile unei magazii, gardul de lemn pe 1,5 mp, acoperișul pe aproximativ 5% și o magazie de 15 mp.
Cauzele producerii incendiului sunt în curs de stabilire de către specialiști
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit, ascunse într-un ansamblu rutier, 3.552 articole vestimentare, în valoare de aproximativ 3.500.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a […]
Scenarii de film cu mafioți într-un sătuc din județul Constanța. Proprietara unor magazine cu de toate a tocmit doi clienți cu datorii mari pe caiet să dea foc la un magazin al concurenței. În noaptea […]
Jandarmii constănțeni au surprins patru persoane în timp ce comercializau în zona „Târgul Săptămânal“ fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, 61 de parfumuri și zeci de articole de încălțăminte și îmbrăcăminte sport, susceptibile de […]
Be the first to comment