Regia Autonomă de Transport în Comun anunță că, la cererea locuitorilor din cartierul Tomis Plus, va modifica pentru o perioadă de proba traseul liniei 3, începând cu data de 18.12.2017, după cum urmează:
– la întoarcerea din cartierul Palazu Mare, autobuzele liniei 3 vor intra în cartierul Tomis Plus, având stații pe str. Kracovia (zona sensului giratoriu) și pe str. Napoli, returul urmând să aibă loc pe str. Lyon.
Conducerea RATC așteaptă de la călători sugestii și propuneri pentru eventuale îmbunătățiri.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Saligny anunță că a fost încheiată procedura de achiziție a echipamentelor IT în cadrul proiectului „ Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”. Valoarea proiectului este de peste […]
La Cernavodă administrația locală și-a făcut o prioritate din grija față de cei mai tineri locuitori ai orașului: copiii sunt primii în atenția primăriei când vine vorba de investiții și de modernizarea locurilor unde își […]
În data de 11 iulie, va avea loc proba scrisă a Concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate. Pentru acestea s-au înscris 935 de candidați, iar examenul se va susține în trei unități de învățământ: […]
Be the first to comment