Săptămâna aceasta a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al judetului Constanța autospeciala pentru tratament hiperbaric și tratament de oxigenoterapie. Aceasta este a doua autospecială din dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prima aflându-se în dotarea salvatorilor din Mureș.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, autospeciala a fost achiziționată de către Guvern prin programul Multirisc, modul 1 cu o valoare de 1 milion 200 mii euro, cu TVA. Echipamentul va putea fi folosit atât pentru pregătirea scafandrilor ISU Dobrogea cât și administrarea cu oxigenoterapie victimelor din incendii.
Autospeciala deține 2 componente:
1. Pregătirea scafandrilor ( verifica, prin intermediul unui sistem special, compatibilitatea personalului pentru executarea operațiunilor de scufundare, rezistența acestuia la adâncime; ( evaluare medicala periodica, rezistența acestora la presiunea apei etc.)
2. Tratamente cu oxigenoterapie ( asigura stabilizarea personalului propriu și a victimelor expuse la fum sau care prezintă arsuri la căile aeriene)
Are o capacitate de 7 locuri din care 5 în camera principala (4 în șezut și unul pe targa) și 2 locuri în sas -ul de acces. Tratamentul se poate administra concomitent la cele 5 persoane din camera principala.
Personalul care va deservi acest tip de tehnica beneficiază de pregătire de specialitate în acest sens.
Scafandrii ISU Dobrogea și victimele incendiilor vor fi ajutați de noua autospecială a intrată în dotare. FOTO ISU Dobrogea

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța), în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța (CJC), organizează, în perioada 26-30 octombrie 2016, o ediție specială a TINIMTEX – Târg specializat de articole din piele […]
Primarul în funcție al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, și-a depus, luni, dosarul de candidatură în cadrul alegerilor locale programate pe 27 septembrie. „Sunt foarte mulțumit de activitatea consilierilor locali din actualul mandat și, după cum […]
Au apărut acuzații de vot multiplu la o secție de votare din Murfatlar, după ce un alegător a primit 3 buletine de vot de același fel și a aplicat pe toate ștampila ”Votat”, introducându-le apoi […]
Be the first to comment