În primăvara lui 2017, la Ovidiu se semna documentul de înfrățire a localității cu orașul Sulmona, ambele având în comun pe marele poet Publius Ovidius Naso: primul îi poartă numele și i-a fost gazdă, cealălalt i-a fost loc natal. Pe 20 noiembrie, la Sulmona, Italia a fost semnatul documentul de înfrățire între cele două orașe.
Ceremonia a fost prezidata de primarul din Sulmona dna. Annamaria Casini, cea care a fost prezentă în Ovidiu în această vară la sărbătoarea orașului, dedicată marelui poet. Delegatia din Ovidiu a fost reprezentată de primarul George Scupra și viceprimarul Doru Cumpănașu. La eveniment a participat și dl. Gheorghe Milosanu, ministru delegat al Romaniei la Ambasada Romana din Italia.
Cu această ocazie a fost stabilit și calendarul de evenimente culturale care vor avea loc în anul 2018 în parteneriat între cele 2 orașe. Unul din proiecte constă în realizarea unei tabere de creație în orașul Ovidiu în parteneriat cu primăria Sulmona , unde vor participa studenți ai facultăților de arte din Europa, pe tema ovidiană în cadrul bimilenarei ovidiene.
Discursul primarului din Ovidiu a fost încheiat cu un citat din primarul orașului Sulmona în anul 1887 cu ocazia inaugurării statui poetului Ovidius Publius Naso în orașul Constanta: ,, Venerează-i memoria, iubește-i mormântul! Ovidiu, romanul, este al meu, dar și al tău. Noi i-am dat naștere și voi îi păstrați rămășitele pamântești. Gloria ne este comuna!”
La Sulmona, Italia a fost semnatul documentul de înfrățire cu orașul Ovidiu. Ceremonia a fost prezidata de primarul din Sulmona, Annamaria Casini. Delegatia din Ovidiu a fost reprezentata de primarul George Scupra si viceprimarul Doru Cumpanasu. FOTO Primăria Ovidiu
La Sulmona, Italia a fost semnatul documentul de înfrățire cu orașul Ovidiu. Ceremonia a fost prezidata de primarul din Sulmona, Annamaria Casini. Delegatia din Ovidiu a fost reprezentata de primarul George Scupra si viceprimarul Doru Cumpanasu. FOTO Primăria Ovidiu
La Sulmona, Italia a fost semnatul documentul de înfrățire cu orașul Ovidiu. FOTO Primăria Ovidiu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Marea Lojă Naţională din România lansează seria de dezbateri „Viitorul României“, pe teme importante şi de actualitate pentru societatea românească. Pentru a facilita clarificarea unor aspecte privind probleme majore care preocupă România de azi, Marea […]
De Ziua Națională a Lecturii, pe 15 februarie, copiii din Constanța vor da viață poveștilor printr-un maraton de lectură care va avea loc în fiecare sală de clasa a II-a. „Ridichea uriașă”, „Punguța cu doi […]
Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis“ și ai Inspectoratului Județean vor asigura miercuri, 06 ianuarie, începând cu ora 08.00, la Constanța, măsuri de ordine publică și siguranța participanților la procesiunea și Slujba […]
Be the first to comment