Centrul 39 Scafandri, autoritate națională în domeniul reglementării activităților subacvatice din România, sărbătorește miercuri, 15 noiembrie, 50 de ani de la înființare. Semicentenarul va fi marcat printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc în Portul Militar Constanța, începând cu ora 10.00.
Cu același prilej, miercuri, 22 noiembrie, de la ora 10.00, la sediul Centrului 39 Scafandri, va fi organizat simpozionul științific aniversar „1967-2017, 50 de ani în sprijinul dezvoltării scafandreriei în România”, ocazie cu care va fi lansat albumul „Centrul de Scafandri – 50 de ani de activitate”.
De-a lungul celor cinci decenii de activitate, instituția a brevetat peste 1.000 de scafandri, care și-au desfășurat activitatea, atât în domeniul militar, cât și în domeniul civil. Montarea conductelor petroliere între platformele marine și țărm a fost una dintre cele mai dificile și mai complexe lucrări executate de către scafandrii militari pentru economia românească în perioada 1984 – 1987. Înregistrarea recordului de scufundare în saturație la adâncimea de 500 metri, din anul 1984, realizată la Laboratorul Hiperbar al Centrului de Scafandri, asigurarea securității traficului maritim și fluvial în zonele portuare, prin căutarea și eliminarea pericolelor subacvatice, precum și numeroase misiuni în teatrele de operații din Irak și Afganistan îndeplinite cu succes sunt doar câteva dintre aspectele activităților desfășurate de către scafandrii militari români, sub deviza „Dacă ar fi ușor, oricine ar putea face!”.
Be the first to comment