Ca urmare a unei avarii survenite în dimineața de 2 noiembrie la grupul electrogen care alimentează Stația de Pompare Bifurcație Cumpăna, alimentarea cu apă a localității Cumpăna s-a întrerupt, în jurul orei 11,30. Echipele RAJA intervin în acest moment, estimându – se că în aproximativ doua ore defecțiunea va fi remediată, încă o ora fiind necesară până la intrarea în presiune a întregii rețele care alimentează localitatea Cumpăna. Drept urmare, pana in jurul orei 14,30, consumatorii din Cumpana vor fi lipsiti de apa.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Angajații Polaris M Holding continuă ecologizarea cartierului Tomis III, dar și în alte zone ale municipiului Constanța. S-au întreprins operațiuni curente de curățare și igienizare în următoarele locații: str. Solidarității, zonă Spitalul Județean , bd. […]
A fost nevoie de intervenția pompierilor de la Descarcerare pentru a-l scoate din cabina unui TIR pe un șofer rănit. Accidentul rutier s-a produs în dimineața de 4 aprilie, în localitatea Valu lui Traian. Evenimentul rutier […]
Primăria Constanța a anunțat că 6 adăposturi de protecție civilă din municipiu vor fi reabilitate în perioada următoare. Lucrările au început la adăpostul situat pe strada Baba Novac, bloc L119A, scara B. În pararalel, se […]
Be the first to comment