Șoferul și pasagera au fost răniți în urma accidentului. FOTO SAJ Constanța
Un grav accident rutier s-a produs în stațiunea Mamaia joi seară, în jurul orei 21.45, soldat cu două victime.
Potrivit primelor rezultate ale anchetei polițiștilor, un tânăr de 23 de ani conducea un autoturism Audi, dinspre Năvodari spre Constanța. Înainte de curba de ieșire din stațiune, din cauza neatenției, șoferul a pierdut controlul volanului. Mașina a derapat și a ieșit de pe carosabil în partea dreaptă, izbindu-se de un pom, dar și de un stâlp de iluminat. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță.
Șoferul, a suferit un traumatism de coloana cervicală, traumatism toracic și abdominal și traumatism membru inferior, iar pasagera de pe locul dreapta față, o tânără de 21 de ani a scăpat doar cu un traumatism membru inferior. Ambii au fost transportați la Spitalul Județean pentru investigații suplimentare. Polițiștii Serviciului Rutier au deschis un dosar de cercetare penală.
Șoferul și pasagera au fost răniți în urma accidentului. FOTO SAJ Constanța
Șoferul și pasagera au fost răniți în urma accidentului. FOTO SAJ Constanța
Șoferul și pasagera au fost răniți în urma accidentului. FOTO SAJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sub egida împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România, la 27 Martie 1918, Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, reprezentate legal prin persoana primarului, ec. Mariana Gâju, […]
Un nou accident feroviar s-a înregistrat în dimineața de 19 decembrie, o persoană pierzându-și viața. Tragedia a avut loc în zona localității Cogealac. Tragedia a avut loc la ora 5.05, când conductorul unui tren […]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al I.P.J. Constanţa, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împreună cu 5 inspectori antifraudă, au efectuat 13 percheziţii domiciliare […]
Be the first to comment