Razie a polițiștilor constănțeni. “Găinarii” au fost luați la întrebări

Politie Rutiera. FOTO Catalin Schipor

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, alături de polițiști locali, jandarmi ai Gruparii de Jandarmi Mobile Tomis, reprezentanți ai D.S.P. Constanța, D.S.V.. Constanța și R.A.E.D.P.P., au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Constanța.

Oamenii legii și reprezentații instituțiilor sus amintite au acționat în 49 de locuri și medii, din care 22 de localuri publice, 9 piețe agroalimentare, 8 parcuri și alte 10 locații.

În cursul acțiunii au fost legitimate un număr de 196 de persoane, din care 96 au fost conduse la sediile de poliție, iar 45 de autovehicule au fost oprite și verificate. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 33.690 de lei, fiind aplicate 85 de amenzi (41 la Legea 61/1991, 9 la Legea 12/1990, 9 la O.U.G. 97/2005, una la O.G. 55/2002, 12 privind Codul Rutier și alte 13 la alte acte normative). De asemenea au fost constatate două infracțiuni contra patrimoniului,

Printre cei verificați s-a nimerit, pe strada Mircea cel Batrân, în dreptul complexului Tomis II, un minor, în vârstă de 14 ani, din localitatea Devesel – județul Mehedinți, care locuiește fără forme legale în municipiul Constanța, care figura în baza de date ca fiind urmărit național. De asemenea, pe bulevardul I.C. Brătianu, a fost identificat T.N., în vârstă de 47 de ani., din localitatea Loamneș – județul Sibiu, șofer al unui autocar, care ar fi sustras dintr-o benzinărie cantitatea de 20 litri de motorină. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*