Intenția este bună, acum urmează să vedem cum o vor și pune în practică. Polițiștii Locali au demarat o campanie de informare, în același timp cu aplicarea unor prevederi legale. Aceasta îi privește pe cei cărora le lipsește bunul simț și fac mizerie în parcuri și pe domeniul public, de la aruncat hârtii și până la cei care nu strâng fecalele animalelor scoase la plimbare.
Echipe mixte de reprezentanți ai Poliției Locale Constanța, studenți de la Universitatea Ovidius, Facultatea de drept și Științe administrative – specializarea Poliție locală și lucrători din cadrul Serviciului Gestionare Spații verzi au acționat în cursul zilei de 25 septembrie, în intervalul orar 16.00 – 20.00 pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale privind curățenia în parcuri. Polițiștii locali au împărțit materiale informative cu atenționarea că aruncarea unui rest de țigară, a unei hârtii, a cojilor de semințe, ori a ambalajelor în alt loc decât coșul de gunoi le poate aduce amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei. Totuși pot scăpa dacă își regretă fapta și fac curățenie acolo unde au făcut mizerie. În parcul Tomis 2 a fost sancționată contravențional cu avertisment o persoana care a fost surprinsa aruncând pe spațiul verde hârtii.
În afară de campanie, polițiștii locali cu atribuții în domeniile ordinii publice și circulației pe drumurile publice, au executat o acțiune tematică pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale ce sunt săvârșite în mijloacele de transport public de persoane precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 92/2007. Au fost aplicate un număr de 38 de sancțiuni contravenționale în valoarea de 3700 lei. În apropierea zonei unde s-au desfășurat aceste activități, au fost depistate 5 persoane care depozitaseră pe spațiul verde amenajat în Parcul Gării diferite obiecte ori materiale, provocând degradarea acestuia și indignarea cetățenilor. Împotriva celor 5 persoane au fost dispuse măsuri de sancționare contravențională și au fost îndepărtate din zonă. Spațiul verde a fost igienizat de o echipă de lucrători din cadrul firmei de salubritate.
Despre parcarile ingradite abuziv, ce parere aveti?