În semn de apreciere pentru interesul acordat dezvoltării oraşului, Asociaţia Pangeea dedică oamenilor de valoare ai Constanței un eveniment special. Programat pentru vineri 15 septembrie 2017, Gala “10 Oameni de Valoare pentru Constanța” va reuni nume cu rezonanță ale orașului de la malul mării.
Vor fi oferite trofee personalităţilor care au realizat lucruri remarcabile, care au reprezentat cu succes spiritul constănţean şi au luptat pentru un loc fruntaş, în orice domeniu au activat. Pentru organizatori, evenimentul “10 Oameni de Valoare pentru Constanţa” reprezintă o recunoaştere publică a reuşitelor unora dintre cei mai valoroşi oameni ai ţării, care au contribuit la dezvoltarea oraşului şi a întregii sale comunităţi. În cadrul evenimentului sunt recunoscute personalităţi care, dând dovadă de profesionalism în activitatea pe care o desfăşoară, se constituie în modele pentru societatea românească.
Vor face laudatio nominalizaţilor oameni pentru care activitatea care îi reprezintă a atins punctul maxim. Asociaţia Pangeea recunoaşte valoarea şi îi preţuieşte pe cei care o păstrează.
Decernarea premiilor va urmări succesiunea celor 10 categorii ce includ o serie de domenii care reflectă calitatea vieții sociale din Constanța: Medicină, Academic, Politică, Lumea afacerilor, Administrație, Contribuție la dezvoltarea societății, Cultură și Artă, Sport, Muzică și Divertisment, Mass-Media.
Cei zece oameni de valoare care vor urca pe scena Galei au fost aleși de publicul care a accesat www.oamenidevaloare.ro în perioada octombrie 2016 – februarie 2017 şi care s-a implicat activ în procesul de votare. An de an, numărul utilizatorilor platformei proiectului Oameni de Valoare este în creștere, un mod evident de a concluziona că inițiativa noastră a prins rădăcini în conștiință cetățenilor Constanței.
Gala decernării distincţiilor este programată pe 15 septembrie, ora 19:00.
Parteneri media: Neptun TV, Telegraf, Cuget Liber, Constanţa news, Constănţeanul.com, evenimente-constanta.ro
Proiectul este susținut de Isis Hospital.
Be the first to comment