Fratele fostului președinte, Mircea Băsescu a părăsit luni după amiază Penitenciarul Poarta Albă la câteva ore după ce magistraţii Tribunalului Constanța au decis eliberarea sa condiţionată.
Procurorii DNA s-au opus acestei măsuri și au susținut în instanță, în fața completului care a judecat cererea de eliberare condiționată că Mircea Băsescu nu s-a îndreptat și că trebuie să mai stea după gratii. Avocații apărării au fost mai convingători, chiar dacă pronunțarea a fost amânată cu o săptămână.
La ieșirea din penitenciar Mircea Băsescu a fost așteptat de către fiul său Dragoș cu un autoturism Volkswagen. Fratele fostului președinte nu a fost foarte vorbăreț, cu greu declarând că se simte bine și că „trece omul peste toate”, făcând referire la perioada petrecută în închisoare. Aici, cel mai greu i-a fost fără copii, a mai spus acesta înainte de a se urca în mașină și a pleca spre casă.
În iunie 2016, magistrații de la Curtea de Apel Constanța l-au condamnat pe Mircea Băsescu, la 4 ani de închisoare cu executare. Pedeapsa a fost dată în dosarul în care era acuzat ca a primit șpagă de la familia interlopului Bercea Mondial. Atunci s-a dispus și confiscarea a 265.000 de euro, bani oferiți de rudele lui Bercea Mondial lui Mircea Băsescu drept șpagă.
Be the first to comment