Având în vedere desfășurarea festivalului “Art District” în zonă veche a orașului Constanța, fanfară “Muzică Apelor” va concerta pe 3 septembrie, începând cu ora16,00 în Parcul Gării, în zonă fântânii arteziene. Săptămâna viitoare, sâmbătă – 9 septembrie, cei 28 de instrumentiști vor cântă începând cu oră 17,00 în parcul Tomis II, în zonă fântânii arteziene
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În urmă cu două zile, Primăria Constanța anunța că a început înlocuirea plăcuțelor cu numele străzilor, fiind vorba de un nou design, o nouă culoare… Numai că treaba a fost făcută de mântuială, iar unele […]
SC RAJA SA este nevoită să întrerupă, astăzi, 24 aprilie 2017, furnizarea de apă în intervalul orar 10,30-13,30 pentru realizarea lucrărilor de înlocuire a unui hidrant pe Bulevardul Tomis nr. 42, din municipiul Constanța. Sunt afectați […]
Având în vedere afluxul de călători care se înregistrează în continuare către litoralul Mării Negre, CFR Călători a luat măsura ca trenurile cu plecare în dimineața zilei de 16 august 2021, să fie suplimentate cu […]
Be the first to comment