Pentru remedierea unei avarii la una din conductele principale de alimentare cu apa, ce pleacă de la stația de tratare și pompare Cernavodă, în zona de intrare pe Autostrada Soarelui, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile pe acest tronson sâmbătă în intervalul 12,30 – 18,00. În aceasta situație, abonații din orașul Cernavodă vor avea apă cu presiuni scăzute în intervalul menționat. Reprezentanții RAJA își cer scuze tuturor consumatorilor afectați de această lucrare și le dau asigurări că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru remedierea situației și reluarea furnizării de apă la parametrii optimi în cel mai scurt timp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consilierii locali ai comunei Peștera au aprobat în ultima ședință, ce a avut loc săptămâna aceasta, implementarea unui proiect cu finanțare europeană, prin Planului Național de Redresare şi Reziliența (PNRR) ce vizează digitalizarea serviciilor oferite […]
Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța pune la dispoziția publicului călător 2 chioșcuri de bilete și abonamente, în stațiile: – Șoseaua Mangaliei – stația KM4 – vizavi de Carrefour Marketing – Str. Eliberării – […]
Fanfara Muzica Apelor îi invită pe constănțeni să sărbătorească, într-un mod autentic, zilele orașului. Instrumentiștii constănțeni vor dărui locuitorilor vechii cetăți Tomis, emoție și voie bună într-o interpretare remarcabilă, aproape de sufletele lor. Așadar, toți […]
Be the first to comment