Pe Autostrada A2 București – Constanța traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale, însă este posibil ca în următoarele orele valorile de trafic să crească pe sensul către capitală.
Pentru a evita producerea evenimentelor rutiere nedorite, sfătuim conducătorii auto care se deplasează pe această rută să manifeste prudență sporită la volan, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte și să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. De asemenea, recomandă acestora să plătească taxa de trecere a podului Fetești – Cernavodă la benzinăriile autorizate de pe autostradă sau prin sms la numărul 7577.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Nicolae Iorga, din orașul Cernavodă, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în […]
O parte din abonații RAJA din municipiul Constața și cei din localitatea Amzacea sunt afectați de două avarii înregistrate pe conductele de alimentare cu apă. Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu […]
Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” a fost evaluată, în perioada 27 – 28 mai, de către reprezentanții Centrului de Instruire, Simulare şi Evaluare (CISE), care au certificat nava și echipajul pentru participarea la Exercițiul […]
Be the first to comment