Consilierii locali din Medgidia au fost convocaţi luni, 31 iulie în şedinţă extraordinară, pentru a aproba cele trei proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi.
La primul punct s-a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2017. Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre pentru delegarea gestiunii prin concesiune a Serviciului de iluminat public în Municipiul Medgidia.
Propunerea a avut în vedere necesitatea modernizării/extinderii sistemului de iluminat public în Medgidia, Valea Dacilor şi Remus Opreanu, funcţionarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă a infrastructurii existente, realizarea unui sistem de iluminat unitar şi eficient, care să corespundă cerinţelor de trafic în paralel cu optimizarea consumului energetic pentru întreaga unitate adminsitrativ-teritorială.
La punctul trei s-a aprobat modificarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Municipal Medgidia.
Be the first to comment