Trei persoane care au vrut să surprindă imagini aeriene de la festivalul Neversea s-au trezit că sunt trase de mâneca de către polițiști și s-au ales și cu dosare penale.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, la data de 10 iulie a.c., ora 02.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța și un reprezentant al Autorității Aeronautice Civile Române l-au depistat pe U.O.R.-I., în vârsta de 35 ani, din București, care manevră o dronă, deasupra spectatorilor de la un festival de muzică organizat pe plajă, fără a avea autorizație. Cu câteva re mai devreme, tot acolo, în aceiași situație a fost depistat și M.F.-C., în vârsta de 24 ani, din Constanța, care manevră o dronă, deasupra spectatorilor.
Primul caz a fos înregistrat în seară de 7 iulie a.c., în jurul orei 22.00 când, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, jandarmii din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române și un reprezentant al Autoritătii Aeronautice Civile Române, l-au depistat pe C.A.-L, în varstă de 19 ani.
Tuturor celor în cauza li s-au întocmit dosare penale, fiind o premieră la nivelul județului Constanța pentru această faptă.
Be the first to comment