Timp de aproape un an de zile, un individ de 25 de ani, fost pușcăriaș, a obligat o minoră în vârstă de 10 ani care locuia în același cartier să întrețină relații sexuale cu el. O altă fată, de aceiași vârstă a scăpat doar pipăita de agresorul sexual.
Suspectul este Ion Iulian Stoian, recidivist, eliberat din penitenciar de curând, unde a ispășit o pedeapsă pentru furt, și care locuia în zona CET, pe stradă Egretei. Potrivit anchetatorilor, începând cu luna iulie 2016 și până în mai a.c., individul a abuzat de o fetiță care locuia în același cartier. Victimă a fost ademenita în locuința individului, iar aici, prin constrângeri verbale repetate, a violato, întreținând relații sexuale normale și orale cu ea în nenumărate rânduri. Fata, inițial nu a spus nimic părinților, de frica amenințărilor agresorului. În cele din urmă și-a făcut curaj și i-a spus mamei, care a alertat autoritățile. La Poliția Municipiu a fost deschis un dosar penal, iar în urmă cercetărilor, polițiștii și mascații au descins peste suspect, care a fost încătușat și reținut pe bază de ordonanță. După acțiunea oamenilor legii, o altă victimă, tot o fata de 10 ani și-a făcut curaj și l-a reclamat, povestind că și pe ea a încercat să o atragă în locuința sau, fiind pipăita de respectivul. În cursul zilei de astăzi va fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă
Be the first to comment