Aurel Papari, rectorul Universității Andrei Șaguna a fost reținut de către polițiști în urma unui flagrant

Anchetă în desfășurare. FOTO Arhiva CTnews

Flagrantul a fost făcut în curs zilei de 30 iunie a.c., de catre polițiștii din cadrul Sectiei 3 Politie Constanța și lucrătorii Biroului investigații criminale ai Poliției municipiului Constanța.

Acțiunea a fost făcută chiar în sediul Universității Andrei Șaguna din Constanta, în urma căruia, Aurel Papari a fost reținut.

Potrivit anchetatorilor, flagrantul a f data de 28 iunie a.c., o femeie în vârstă de 44 de ani, din Navodari, a sesizat polițiștii de la Secția 3 politie Constanța că respectivul bărbat ii condiționează susținerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei.

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbat pe o perioada de 24 de ore și l.au introdus în arestul IPJ Constanța, urmând ca la data de 1 iulie a.c să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. În cauză polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.  

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*