S-a terminat sezonul, dar nu și pentru societatea Primăriei Constanța. SC Confort Urban împarte șoferilor bonuri de parcare greșite. În loc de Constanța, pe bon scrie “Parcare Auto Mamaia”.
Conducătorul auto care a primit bonul a declarat pentru Constanța News că parcat pe bulevardul Tomis, peste drum de fosta Poșta Mare (actual Medlife). Atunci când șoferul a refuzat să plătească pentru că pe bon scria “Mamaia”, angajatul Confort Urban i-a răspuns simplu “Am rupt bon. Acum trebuie să achitați!”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA anunță că joi – 25 aprilie 2024, în intervalul orar 08.00 – 20.00, se va sista furnizarea apei în satele Palazu Mic și Piatra, din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere […]
Timp de cinci zile, începând de astăzi, Aradul găzduiește faza finală a Campionatelor Naționale de haltere, competiție rezervată juniorilor și junioarelor U16-17. Totodată, competiție contează și ca etapă finală a Cupei României. La competiție participă […]
Patru tineri sunt cercetați de poliţiştii constănțeni după ce, aflându-se, luni dimineață, într-un autoturism, au încercat să fugă de un filtru al polițiștilor din Topraisar. Oamenii legii au constatat ulterior că șoferul mașini nu poseda […]
Be the first to comment