În urma unor fluctuaţii de tensiune, una dintre pompele staţiei RAJA de pompare apă potabilă SP 3 Valu lui Traian s-a ars în această dimineaţă, în jurul orei 10,00. Două echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului și se lucrează la înlocuirea pompei defecte, scoaterea ei din puţ, ancorarea şi legarea la sistem a celei noi, lucrări care se estimează a se finaliza în jurul orei 15.00. Drept urmare, în acest interval de timp, abonaţii din zona înaltă a cartierului de vile din Valu lui Traian nu vor beneficia a apă potabilă. După finalizarea lucrării de înlocuire a pompei, se estimează că sistemul va reintra în presiune în jurul orei 16.00.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Mai mulți abonați ai RAJA din Agigea au rămas fără apă la robinete în urma unei avarii la o conductă de alimentare. Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul […]
Primăria Municipiului Constanţa intenționează să închirieze un spațiu cu destinația depozit, în suprafață de 800 – 1000 mp pentru depozitarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar. În acest sens se solicită oferte de preț […]
În vederea executării lucrărilor de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la sistemul centralizat, din zona Stației de Pompare Caragea Dermen din municipiul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile, din noaptea […]
Be the first to comment