În urma referendum-ului organizat de edilul din orașul Băneasa, Paul Coliș și consilierii PSD, cei prezenți duminică 11 iunie a.c. la vot au decis: nu mai vor oraș, ci ar vrea ca localitatea să redevină comună.
Pentru ca referendum-ul să fie validat, era necesar ca din cei peste 4.000 de persoane cu drept de vot, 1.075 persoane să pună ștampila pe „DA“, adică să aleagă statutul de comună. În urma numărării voturilor, rezultatele sunt următoarele: pentru comună au votat 1.528 de cetățeni din totalul celor care și-au exprimat dreptul constituțional, adică 35,54 %. În total, numărul votanților a fost de 1.699, ceea ce înseamnă o prezență de 39%. Cei care s-au împotrivit referendum-ului au fost 142, iar 29 de buletine de vot au fost anulate.
Băneasa a fost declarată oraş în anul 2004, conform Legii 351/2001, la inițiativa fostului edil Nicolae Coman. Acesta le-a promis cetăţenilor o viaţă ca la oraş, cu locuri de muncă şi atragerea de fonduri europene care să ducă la dezvoltarea localității. Acest lucru nu s-a întâmplat, Băneasa ajungând o localitate mai săracă decât unele localităţi cu statut de comună. Ceea ce au simțit localnicii au fost taxele și impozitele de oraș, mai mari decât cele de comună.
Be the first to comment