Ca avanpremieră a Zilelor Constanței, Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural, le-a pregătit constănțenilor două evenimente culturale.
Primul, pus sub semnul anului “Ovidius”, este Concertul extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală ce se va desfășura joi, 18 mai, începând cu ora 18.00, în Piața Ovidiu. Evenimentul reunește reprezentanți ai majorității și ai minorităților armânească (“Fara Armânească” – Ansamblul “Iholu”), greacă (Comunitatea Elenă din Constanța – Ansamblul “Elpis”) și turcă (Uniunea Democrată Turcă din România – Ansamblul “Delikanlilar”), ce vor interpreta în deschidere.
Concertul este susținut de către Corala bărbătească “Armonia” și Orchestra folclorică “Muzica Divertis”, soliști fiind: Arhid. Bartolomeu Trofin, Arhid. Mihai Urzicana, Arhid. Iulian Coman, Arhid. Florian Popa, Arhid. Corneliu Chivu, Arhid. Doru Emanuel Pantazi și Arhid. Ionuț Cristinel Boancheș. Orchestrația este realizată de către Valeriu Cașcaval și Ion Croitoru, conducător artistic fiind Anton Slavici, iar dirijor, Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului și Primăria municipiului Constanța, în colaborare cu Comunitatea Armână din România, Comunitatea Elenă “Eplis” Constanța, Uniunea Democrată Turcă din România. Accesul este liber.
Cel de-al doilea eveniment este Festivalul coral-tradițional, cu ocazia sărbătorii “Sfinților Împărați Constantin și Elena”, ocrotitorii orașului Constanța, ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Acesta va avea loc vineri, 19 mai, începând cu ora 18.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.
Își vor da concursul: Corala ortodoxă-bărbătească “Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru), Grupul psaltic “Sf. Vasile cel Mare” al Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor: protopsalt prof. Marian Bostan), Corul de copii “Belcanto” al Școlii generale nr. 39 – Nicolae Tonitza din Constanța (dirijor: Arhid. Prof. Drd. Calinic Ciprian Savin).
Parteneri ai festivalului sunt: Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța și Radio “Dobrogea”. Intrarea este liberă.
Be the first to comment