CCINA Constanța organizează cea de-a 70-a ediție a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte – Încălţăminte TINIMTEX

Tinimtex
Târgul Național de Îmbrăcăminte și Încălțăminte - TINIMTEX. FOTO arhiva CTnews

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța , organizează, în perioada 10 – 14 mai 2017, cea de a 70-a ediție a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte – Încălţăminte TINIMTEX, cel mai mare eveniment de profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea.

Târgul se desfășoară la Pavilionul Expozițional și la Centrul de Afaceri Eurolitoral, din staţiunea Mamaia, pe o suprafață totală de 5.500 mp, și expun circa 200 de firme, producători și comercianți de îmbrăcăminte și încălțăminte din intreaga țară, majoritatea acestora fiind participanți fideli ai acestui eveniment.

În cadrul TINIMTEX, producătorii, care prezintă, la fiecare ediţie, colecţii noi și diversificate, au, pe de o parte, prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu, iar pe de altă parte, iau contact direct cu publicul larg interesat de acest segment de piaţă.

Colecţiile pentru vara anului 2017, ale producătorilor români, aduc cele mai noi tendinţe în atenţia publicului constănţean, cât şi sectorului business, reprezentat de profesioniştii din domeniu.

La ediția din luna mai a TINIMTEX, cca 10% din totalul firmelor prezente la târg se află la prima participare.

Din totalul participanților ~ 70% sunt producători, iar comercianți ~ 30%, ponderea firmelor pe județe fiind următoarea:
• București 34%
• Constanța 12%
• Brașov 7%
• Iași 5%
• Arad, Prahova, Satu Mare, Neamț, Suceava, Argeș- câte 4%
• Mureș, Cluj, Timișoara, Vrancea- câte 3%
• Sibiu, Buzău, Vaslui, Galați, Olt, Bacău, Brăila, Botoșani, Giurgiu: în total 6%

De asemenea, din totalul de 200 firme:

112 firme sunt de confecții adulți : femei , bărbați , tineret – Pavilion parter
32 firme de tricotaje, lenjerii, lenjerii de pat, home & deco – Pavilion etaj
56 firme de marochinărie,încălțăminte și pielărie – Centrul de Afaceri Eurolitoral

Expozanții prezenți la târg propun publicului constănțean o ofertă extrem de variată, menită să satisfacă toate gusturile, atât din punct de vedere al calității produselor expuse, cât și din perspectiva prețurilor, extrem de atractive pentru cumpărători.

Ediția din luna Mai a târgului TINIMTEX, se remarcă mai ales prin multitudinea toaletelor de baluri de absolvire a claselor a VIII-a și a XII-a, dar și prin frumusețea colecțiilor preț- a – porter pentru zilele frumoase de vară.

TINIMTEX va fi structurat astfel :
Pavilion Expozițional parter – îmbrăcăminte adulți
Pavilion Expozițional etaj – îmbrăcăminte adulți și copii, lenjerie, home&deco, accesorii
Centrul de Afaceri Eurolitoral – încălțăminte, marochinărie, îmbrăcăminte din piele și blană, accesorii.

Program de vizitare:
În perioada 10 – 13 mai: 10.00 – 20.00
Duminică, 14 mai : 10.00 – 16.00

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*